Povestea Drei Pishcot
Guta, Regele Manelelor. Sau cam asa ceva. Imi aduc bine aminte ziua cand m-am hotarit sa platesc 30 de parai “beletul”, si sa imi iau consoarta, sa mergem sa-l vedem pe GUTA, care era in turneu la cateva mii de km departare de casa. Venea el in America? Venea. Cum sa ratez asa o ocazie?
Relatia mea cu “Bombonelu” (aka “sosul” cu cununie) era “suferinda”…Amandoi eram nervosi, stresati, distanti.
Deci…relatie de cacao, stress, neliniste sufleteasca si…Guta. Ce combinatie superba. Aveam deja 5 ani de casnicie, si ma gandeam ca toata lumea trece prin perioade mai neplacute, numai ca perioadele noastre durau de cam multisor. Toti cei care ne cunosteau ne spuneau “porumbeii”… O relatie de 7 ani vechime, si inca ne tineam de mina, inca ne pupaceam in public, inca dansam impreuna… deh…cuplu de cuplu. Cu toate astea…nu eram perfecti, deoarece nu aveam copii. In 7 ani impreuna, deja pierdusem 6 sarcini. Babele din cartier spuneau ca sint “defecta”..ca fac eu ceva daca nu reusesc sa duc o sarcina la bun sfarsit. Bine ca nu le-a dat prin cap sa ma recicleze…ca ar fi fost in stare de asa ceva. “Bombonelu” spune si in ziua de azi ca “femeie mai fertila” ca mine inca n-a vazut. In fiecare primavara- ca dupa ceas- hop si eu cu stiri ca am cozonacul in cuptor. Dar la 3 luni…4…salvare, urgentza, transfuzii, operatii, si eram din nou singura. Ultima sarcina o pierdusem cu 9 luni in urma…si tin minte si acum ca erau sa ma omoare doctorii si pe mine, nu numai copilul care a murit in mine. Dar sa lasam amintirile macabre..sa ne intoarcem la Guta.
Concert de…concert…cu mai putin de 150 de persoane, intr-o comunitate de zeci de mii de romani.Sosul cam dispare toata seara, spune ca merge afara sa fumeze, dar cand il caut afara, nu e de gasit. Sint maritata cu un magar care dispare in ceata.Tin minte doar ca a adus o sticla de visinata de-acasa, si toata lumea a baut cate putin, pe ascuns- ca puscariasii. Dupa 3-4 guri de visinata, m-a invitat la dans. O seara destul de placuta, relaxata. Am avut ocazia sa-l cunoastem si pe Guta si pe “gajica” lui Sorina, Rukmini, si alti cativa care in Romania sint huliti si in America sint cautat…ce-ti e si cu geografia asta….
Restul serii nu o mai discut…cert e ca a fost o seara de neuitat. Si HABAR nu aveam cat de mult avea sa-mi schimbe viata muzica lui Guta.
O luna mai tarziu ma aflu la servici, si pt a 11 a zi la rand mananc rosii cu branza telemea. Shea mea, italianca inimoasa, catolica desavarsita, si mama a doua fete de-o varsta cu mine- ma intreaba daca nu cumva am vreun cozonac in cuptor, ca numai rosii si branza mananc de aproape 2 saptamani. Ma uit la ea de parca are doua capete, si ii zambesc gales. Bineinteles ca nu, sefa. IMPOSIBIL. Sintem atenti, avem grija, bla bla bla. Ea se uita la mine cu ochiul format al unei mame si imi zambeste ingaduitor…da,da…bine. Tu oricum mergi si ia un test in drum spre casa, si mai vorbim maine ce si cum.
La Sam’s Club (..un fel de METRO in stil American) ma hotarasc sa vad ce si cum-in WC, ca nu mai am rabdare sa astept pina ajung acasa. E una sa vezi un nebun urland pe strada. E alta sa vezi o NEBUNA urland ca din gura de sharpe intr-un WC public, aruncand cu hartia igienica prin magazin. Nu stiu cum am ajuns acasa, stiu doar ca in timp ce “sosul” se uita la un meci de fotbal EXTREM de important, ma urc peste el in pat, si-i bag testul cu tot cu rezultat sub nas…asta asa, ca sa-l “vaza” mai bine, sa nu fie si el confuz ca altii. E atit de atent la mine, incat imi trage un “that’s nice, baby”….de parca vorbeste cu un dulau din curtea vecinului; imi vine sa ma duc sa iau o tigaie de jos, din bucatarie…sa-i “atrag” putin atentia.
Testul spune ca o sa fim parinti. Sufletul imi spune sa nu-mi fac sperante desarte.
Noroc ca se termina si meciul intr-un bun sfarsit- ca altfel pina se dezmeticea el, nasteam acolo, pe plapuma:|.
Ne hotaram sa nu spunem nimanui pina cand trecem de a 4 a luna.Deja am devenit si superstitiosi, ca doua babe. Eu insa, gura sparta ce sint, le spun doar mamei si sora-mii, Marina. Destul si atit. Stie mama…in 24 de ore stie „pretena” dinsei, in alte 24 de ore afla jumatate din comunitatea romaneasca. Ce-ti e si cu babele astea secretoase.
Incerc sa nu-mi fac vise….sa nu ma gandesc la ce o sa “fie”. Bombonelu incepe sa prinda curaj, si sa „faca cerere”…isi doreste o fetita. Sa fie bruneta ca mamica ei, dar daca se poate cu ochii albastri. Ce viseaza, saracul. Se uita la carucioare, scutece…deh…baiat descurcaret si intreprinzator.
Prima vizita la tanti „doftor”- imi spune ca sint insarcinata in 4 saptamani. Dai cu numaratoarea, cu calendarul….mai sa fie! Guta sa traiasca!! Ca e vina lui.
Sora-mea…care e prea departe de mine- la 3 ore departare- incepe sa faca planuri, liste si deja organizeaza baby shower, botez, serbari de absolvire a liceului, a facultatii,nunti, si alte nebunii. Singurul care mai lipseste e pruncul. De mult am facut decizia ca o sa fie nasa bebelului, deci fara sa vrem o bagam in priza.
Cu toate ca inca n-a crescut burtica, „lumile” incep sa ma mangaie, sa ma admire „ptiu,ptiu,ptiu…ca dulce esti! Radiezi!! Se vede ca o sa fi mamica”. Incep sa ma compar singura cu Farul din Alexandria. Nadragii deja ma strang, fustele incep sa le iau drept bluze si cand pun pantofii in picioare, am impresia ca incerc condurii Cenusaresei:|. Dar radiez. Cica.
Mai trece o luna. Incep gretzurile. Jale si teroare. Carnea incepe sa ma inspaimante, ciocolata ma terorizeaza, si imi petrec mai toata ziulica visand la rosii, branza telemea, franzela si lapte rece. Odiosi hormoni.
Mama gateste zilnic de parca asteapta un pluton de armata la masa. Ospatz de nunta, si altceva nimic. Iar eu caut rosiile prin frigider. Beau lapte de frica mortii, si vomit la ore fixe. Intr-o seara linistita de Martie mama se trezeste ca-mi propune sa pap o portocala.”Poate te ajuta cu senzatia de voma”. Bombonelu- bucuros ca intotdeauna sa ajute- se repede la punga cu fructe, si-mi aduce 2 portocale. Zece minute si 6 portocale mai tarziu, ma linistesc pt prima data in aproape 9 saptamani. Am rezolvat-o si pe asta. Portocalele si Guta sa traiasca!!!!! …In urmatoarele 7 luni o sa mananc mai mult de 100 kg de portocale. Disperat, Bombonelu imi propune sa ma „remorcheze” si sa ma mute-temporar- in Florida, intr-o livada de portocali. „Te las acolo, si vin cand esti gata…dupa ce dospeste cozonacelul”. Ii propun si eu sa caute un avocat bun de divort, si renunta la ambele idei.
Luna a 3 a.Incep sa seman cu un mic hipopotam. Dar cica-s dulce, dulce si ca de obicei, „radiez”. Ce-ti e si cu energia asta nucleara:|. De-ar radia dusmanii asa, ca eu m-am saturat. Incep sa ma doara shalele, dar continui sa lucrez si sa fiu cat pot de „activa”, sa nu stau ca bomboana pe coliva.
Pe tanti doftora o vedem – deocamdata- din 4 in 4 saptamani, dar deja a inceput cu analizele si listele negre. La ce sa ne asteptam, sa nu ne facem sperante, bla bla bla.Stau si ma gandesc ca in facultate toti doctorii tre sa ia si un curs de pesimism…ca prea sint toti morocanosi si plini de matraguna. Ma fac ca o aud dar nu o inteleg, o las sa imi arate bebeul la sonograma, si plec cu sufletul impacat ca inca ii mai bate inima. Bombonelu mai ca nu incape in masina. Are un „pept” cat trei. Incepe sa-mi aduca aminte de un paun. Daca l-ar vedea babele din cartier, SIGUR i-ar spune si lui ca „radiaza”. Mai bine el decat eu.
Se hotarasc „specialistii” sa ma bage la tratament de hormoni, deoarece placenta nu produce indeajuns de mult progesteron. Dupa 7 ani au aflat si ei de ce am pierdut 6 sarcini. “Dashtapti” mai sint doftorii astia. Fericire mare la noi in casa, in special in nadragii mei. CINE m-a pus? Dai cu progesteronul. Am de ales intre injectii de 2 ori pe zi sau supozitoare vaginale. Nici acele de gamalie nu-mi plac..dar alea de siringa…brrrrrrrrrr… Deci am 3 luni in care o sa port „pampers” mai mult sau mai putin. Acum SIGUR o sa radiez.
Luna a 4 a. Descopar ca s-a trezit „chiriasul”. A inceput sa mute mobila prin garsoniera si face multa galagie. Eu ma „dezvolt” pe zi ce trece, si Bombonelu a inceput deja sa pofteasca la tot ce-i pica inaintea ochilor. Incep sa ma intreb CARE din noi doi e insarcinat.
Intr-o zi cu soare ma suna tanti doftora si-mi spune ca tre sa merg la spital, deoarece ultimele analize n-au iesit tocmai ok. Inarmata cu Bombonelu si cu o punga de portocale, plec la drum.
Dupa 10 ore, 4 sonograme, 8 eprubete de sange luate, si ore intregi de plans, ne trimit acasa sa asteptam. Ne spune „specialistul emerit”-sheful de la OB/GYN-ca s-ar putea sa trebuiasca sa intrerup sarcina. Avem 2 saptamani de asteptat, pina primim rezultatele, dar lui i se pare ca pruncul are nu una ci DOUA gauri in inima, un picior malformat, etc etc. „O sa aveti si alti copii…asa ca nu va faceti sange rau”. Parca-mi vorbeste despre o poseta pe care n-am ajuns sa mi-o cumpar la timp. Idiot om. Sincer cred ca e nebatut. Dar ma abtin. Se hotaraste sa-i fac analize si Bombonelului…sa nu fie cumva EL defect. Ia-i si lui 8 eprubete de sange, si da-l si pe el afara pe usa. Un lucru bun din toata ziua asta de cacao…ne anuntza ca putem cumpara hainutze roz. E fetitza.
Luna a 5 a. Dupa 11 zile, ma suna de la spital. Mai intai ma pofteste politicos sa stau jos- da, prin telefon- si apoi imi spune ca analizele au iesit 100% perfecte. Nu e nimic in neregula cu „Dra Piscot” (deja am botezat-o). Idioata de la telefon sta si ma asculta cum bufnesc in plans, si ma asculta satisfacuta cum urlu. Mama speriata se repede la mine si-mi smulge telefonul din mana. Crede ca vestile sint proaste. Dupa aproape un sfert de ora ii spun ca o sa fie bunica.Alta repriza de bazait, telefoane, iar bazait, 2 portocale…si ca de obicei…RADIEZ.
Luna a 6 a. Tanti doftora decide ca nu o vizitam destul de des. De acum inainte…din 2 in 2 saptamani. Stau si ma gandesc poate ca are carlig la Bombonelu. Sau la mine. Ca deh, sint dama fina si chipesa…si modesta. Si naiba…RADIEZ.
Bombonelu refuza sa lipseasca de la vreo vizita.Cu toate ca nu imi mai fac sonograme, au un „baby monitor” si o putem asculta cum muta mobilierul. Plang la fiecare vizita, si Bombonelu cu mine. Sint mucoasa, dar radiez.
Luna a 7 a. Astept o vizita de la „Postal Service” din zi in zi. Pina la urma tre sa-mi dea astia propriul meu cod postal, ca prea mare sint. In oglinda cand ma uit nu vad decat o rata beteaga de picioare. Spatele ma doare din ce in ce mai mult, si intr-o dimineatza ma lasa de tot. Imbracata de gala- intr-un capot de casa de-al mamei si o pereche de papuci de-ai Bombonelului- raman protapita intre masina mea si casa vecinului, si urlu ca o fiara sa vina cineva sa ma ia de-acolo. Mama suna la „911”, vine salvarea (spre uimirea mea FARA macara) si ma duc la spital. Mamita da alarma in sat- Bombonelu, sorela, tata- care e plecat in delegatie- vecinii, brutarul, laptarul, etc. Spitalul e la 10 minute de casa. Ma duc usor cu salvarea, ca sa nu ma „zdruncine”. Nu-s zdruncinata eu destul? Calc-o nene pe coada, ca ies la pensie pina ajungem la destinatie. Ajungem in 25 de minute. Bombonelu- care e la 45 de minute distanta, ajunge inaintea mea. Stau si ma gandesc pe cine cunoaste el- care din prietenii lui are elicopter- de l-a adus la spital. E strampirat tot, speriat, si daca nu mi-ar fi atit de rau, as avea timp sa-mi fie mila de el. Dar las’… macar suferim impreuna. Nu au ce sa-mi dea…ca deh…sint „bortoasa”,- nici macar un piramidon- asa ca imi dau cele mai puternice doctorii de durere. Tranchilizante, si altceva nimic.Nu vor sa mi le dea, n-ar trebui, dar imi dau 100 de pastile, doar ca sa plec acasa. N-am voie sa conduc, sa lucrez, sa tusesc, sa…..Am ajuns si sechestrata in casa. Dupa o “aventura” solo in baie, mi se interzice sa fac si baie singura. Eu sustin ca a fost un accident, insa nimeni nu ma crede. Cert e ca incerc sa ma balacesc singura; din cauza medicamentelor, piciorul drept e aproape paralizat, si in loc sa ma imbaiez, dau un cioc in peretele de faianta. Bombonelu ma gaseste cu buza umflata si mandria ranita.Imi mai da un sac de portocale, sa nu mai smiorcai.”De azi inainte” tre sa astept sa vina “sosu” de la munci ca sa ma spele(ceea ce nu e chiar neplacut), insa transpir de zici ca sint in Sahara. Raman singura acasa dimineata, cu galonul de lapte si sacul de portocale linga mine,cu aerul conditionat pus pe mine, si cu 3 telecomenzi in mina. Mama, ce l-as tunde pe Guta.
Pauza de “baby shower”. Dupa ce ies din spital si mi se vindeca si buza( deh..intalnirea cu faianta) , sorela se decide sa imi faca baby shower. (Pt cei care n-au avut de-a face cu asa ceva pina acum, un shower e organizat de nasa de cele mai multe ori, pt bebel si pt mamita bebelului, de obicei cand cozonacelul e APROAPE gata. Ocazie pt invitati sa-si cheltuiasca banii pe cadouri pt zis cozonacel si cuptor).
Aoleu si vai de mine. Ma terorizeaza de la distanta. Face meniuri, liste, pregatiri. Imi aduce aminte de un colonel de armata. Totul tre sa fie perfect. Florile, mancarea, aranjamentele, fetele de masa, vesela, bautura- TOTUL. Nu stiu de unde are atit de multa energie, dar acum incep sa inteleg de ce ma rog aproape zilnic ca Dra Piscot sa semene cu ea. Are un character frumos, un suflet de aur, si e superba. Si la propriu si la figurat. Si e la fel de nevropata ca mine. Ceva, ceva tre sa avem in comun, nu?
Ziua bairamului soseste. Lume multa. Ne decidem sa invitam “cupluri”, ca daca petrec macar o ora numai cu dame, adorm in post. Zis si facut, vin si flacaii. Mai sa fie, avem si manele. Unde-i Guta, sa-i crap capul? Nu pot sa mananc mai nimic din bucatele delicioase pregatite de sorela si de mamita, merg in baston, si transpir de zici ca merg cu un cuptor in spate. Lumea aduce cadouri peste cadouri, eu rusinata si socata, ma scuz si ies afara sa transpir in liniste si pace. Cand totul e zis si facut , bairamul e un success, si plecam acasa cu 4 masini pline de plocoane pt. Dra Piscot. Nu stiu cum am sa pot multumi celor care au fost acolo. Mult prea generosi…Petrec ultimele patru ore din zi plangand si deschizand cadouri in mijlocul sufrageriei, inconjurata de familie. E si prima data cand intru in panica. Realizez-cam tarziu, ce-i drept- ca o sa fiu mama.
Luna a 8 a. M-am saturat de cele 200 de canale de cablu. Ce n-as da sa pot merge la un film. Asa, dupa-amiaza, doar eu cu pensionarii intr-o sala cu aer conditionat. Dar visez degeaba. Faptul ca e Septembrie si transpir 24 din 24 incepe sa ma ingrijoreze. Tanti doftora ride cand ii spun asta. De asemenea ne spune ca Dra Piscot ar trebui sa soseasca chiar de ziua mea, pe 21 Octombrie. Na, belea! Dar in gand ma rog sa fie asa.
Bombonelu e deja disperat. Sint 16 grade afara, si in dormitor eu am aerul conditionat setat la 2 grade. Plus ca am ventilatorul din tavan dat la maxim. Am impresia ca din moment in moment or sa zboare elicele de pe el. Dar nu-mi pasa. Stau in pat, in costumul lui Eva, cu juma’ de galon de apa cu gheatza in poala, tolanita ca o pomana tiganeasca pe asternuturi..si transpir. Bombonelu e zgribulit tot, bagat pina la urechi sub cearceaf, 2 paturi si o plapuma, si tot ii clantanesc dintii-n gura. Nu-mi pasa. Eu sufar! Transpir ca o gogoasha infuriata in ulei fierbinte. Noptile au devenit deja un cosmar. Dorm cate o jumatate de ora- ce-i prea mult strica- si la orice ora din noapte pot fi gasita plimbandu-ma din camera in camera. Fac de caraula, nu cumva sa-mi fure careva portocalele. Camera Galustei(alta porecla favorita) e aproape gata. Bombonelu a facut treaba strasnica. Am ales Winnie The Pooh, culori calde si calme (ceea ce nu sint eu la ora actuala-calma), si incaperea e plina deja de jucarii si bunataturi. Nu mai lipseste nimic, decat Dra Piscot.
Deja imi fac ganduri negre. Cumnata mea mult mai tinara si mai “glumeata” ma intreaba ce o sa fac daca o sa fie un copil urit. Ma sfatuieste sa o tin inchisa in casa, sa nu ne faca de rusine in cartier. Mda…. Singurul gand care ma linisteste e ca MEREU spuneau babele…”Din doi urati , iese un bebe frumos”. Pai daca e asa, din noi inseamna ca iese un fotomodel. Parca respir putin mai usurata, deoarece SIGUR a noastra o sa fie mumoasa.
Luna a 9 a. Panica devine palpabila. Incep sa-mi impachetez catrafusele pt spital. Incep cu o geanta de “dama fina”, si ajung pina la urma cu o tashca, care e mai mult papornita. Bag totul in papornita, ca apoi sa scot totul, si sa o iau de la capat. Bombonelu ma intreaba daca am de gand sa migrez in tarile calde de impachetez atitea textile. Il trimit sa-mi mai aduca 2 portocale, si-l sfatuiesc sa se apuce de crosetat, ca sa aiba activitate. Pe zi ce trece, ma acapareaza panica si mai mult. De 9 luni ascult la toate povestile despre nasteri usoare si dificile, despre doctori care par a fi ruda cu Mengele, si despre asistente care sint ori ingeri ori niste impotmolite incapabile.
Cu o saptamana inainte de ziua mea, o vizitam –din nou-pe tanti doftora. Ma asigura ca o sa fie la spital cu mine,cand va veni vremea. De parca ar avea de ales. Bombonelu ma asigura- in romaneste- ca de va fi nevoie, o gaseste el oriunde..si o aduce legata de capota la spital. Ramane sa ne vedem in alte 2 saptamani, IN CAZ ca se lasa dra Piscot rugata, si intarzie.
Plec acasa posomorita, nu mai suport pe nimeni si nimic in jurul meu, imi vine sa sparg vreo 2-3 pereti, doar asa, ca sa fiu sigura ca ma aude lumea. Ca de vazut, SIGUR ma vad toti …de la kilometru 6.
21 Octombrie. Soseste ziua mea de nastere, trece…si eu tot cat Casa Poporului sint. Incep sa disper. Bombonelu se amuza grozav cu faptul ca acum burtica mea poate sa inlocuiasca noptiera de linga pat. Pe burtica poate aranja frumos si delicat 3 telecomenzi si o cana cu lapte. Daca mai dureaza mult, o sa aiba loc si o farfurie cu sandwichuri.
26 Octombrie. Azi urmeaza alta vizita la tanti doftora. Tre sa imi faca sonograma, sa vada ce si cum, daca e cazul sa intervina ea, deoarece Galusca intarzie.
Ma dau jos din pat la 5 dimineatza…taras grabis pina la olita, si…am impresia ca…a sosit momentul. Ma intorc in dormitor, trag de Bombonelu ca de o husa de masina;el nimic…doarme dus. Trezeste-teeeeeeeeee…aloooo…garaaaaaaaaaaa…e gata cozonacuuuuul…Nimic. Liniste si ceai de tei.
Ma urc din nou in pat, si astept ca o consoarta cuviincioasa sa se trezeasca “sosul”. Intr-un bun sfarsit face ochi, ii dau stirea, incepe sa se hlizeasca ca un tembel la mine si la burtica, pupa pe mine, pupa zgomotos burtica, si imi spune sa mai stau in pat, sa nu grabesc “evenimentul”. Ne intalnim la HIGH NOON- la amiaza, la tanti doftora in cabinet. Buuun. Daca tu zici. Pap portocale si numar minutele. Ma imbaiez (Shh…e secretul nostru), ma intolesc cu ultima si singura pereche de nadragi care ma mai incap, ma urc in caruta, si plec la destinatie. Pe drum….am impresia ca tre sa merg la olita. Fiind pe autostrada, incerc sa ma calmez…il sun pe Bombonelu si-i spun ca e cu belea. Incep sa rid, si in secunda nr. 2 am impresia ca am depus un…ou. Ete ca am ajuns si closhca. Bombonelu- doftor in devenire ce e, imi spune ca SIGUR mi s-a rupt apa. Da-i bice neamule, ca nu mai ajungi la destinatie. Mai de frica, mai de disperare ajung in parcare. Cand ma dau jos, NIAGARA in nadragii mei. Eu mai sa lesin, Bombonelu mai sa dea de baut. Imi vine sa-l pocnesc, ca sa nu se mai poata hlizi la mine si la toti cei ce trec pe linga noi. Sintem caragioshi. Un munte de om cu un munte de….cozonacel, mergand tiris grabis spre lift. Ajungem in cabinet, sala de asteptare PLINA de dame, niciuna gata sa izbucneasca ca Muntele Vezuviu. Eu…cuviincioasa ca de obicei…”Ma scuzati…azi am intalnire cu tanti doftora..tre sa nasc cat de curand”…tanti de la ghiseu..da, stim..luati loc…CUCOANA…MNEATA NU INTELEGI…FAC PIPI PE MINE DE JUMA DE CEAS..SE RUPSE APA, TOANTO!!!
Pfoaaaaaaaaa…de le-as fi dat foc, nu cred ca ar fi intrat in actiune atit de rapid. Ele tipa, Bombonelu se hlizeste, una ma trage de-o aripa, alta de-o aripa, eu le-as trage de par pe toate, in ordine alfabetica. Toata lumea voioasa, eu disperata. Nimeni nu ma asculta ca NU SINT GATA!!!! Apare si tanti doftora, cica sa controleze cuptorul…nu sinteti dilatata destul, dar sintem pe calea cea buna. Ia sa “videm” daca nasteti natural sau cu cezariana….Daca Dra Piscot are 8 pounds( cam 3.65kg) sau mai mult,mergem cu cezariana…daca nu…naturel…Buuun..Galusca se pare ca are doar 7 pounds 9 ounces(3.58kg), asa ca, o sa asteptam . Am ajuns la gramaj…de parca e de aur don’soara.
Ne trimite acasa sa ne pregatim, sa luam si papornita, si pe mamita, sa dam sfoara-n tara si cica..sa ne si calmam. Cucoana…numai cu ciocanul m-as calma acum. Bombonelu RADIAZA. Eu….mocnesc.
Nasterea Drei Piscot
Fugi acasa…insfaca papornita, insfac-o pe mamita, pupa pisicile, pupa-l si pe sotul daca tot esti la capitolul pupat; urla la sotul putin, la mamita putin mai mult… hai nene, ca nu mergem la bairam….ei rad, eu injur…merge treaba ca pe roate (ca de rotzi n-avem timp).
In drum spre spital, ma pocneste o foame nebuna, si ma gandesc ca s-ar putea sa fie ultima sansa pe care o am…sa savurez un burger FARA a ma simti vinovata. Bombonelule, trage caruta la drive-thru. Burger King sa traiasca!!!! Cartofi prajiti, burger cu de toate, si un DIET coke. Deh…sa nu ma ingras…hahaha. Ne infruptam toti de zici ca sintem la picnic, nu in drum spre spital.
Ajungem la spital, intrare speciala, fanfara, galagie..deh..ca pt bortoase…ca de-asta avem noi nevoie..de antren si harmalaie. Ma dau jos din caruta,cu cartofii prajiti pe nadragi, cu ketchupul pe burta, si cu burgerul in gura…dama fina…intram in spital cu dira de mancare dupa noi; eu in carucior, papornita peste mine, Bombonelu impinge caruciorul cu naduf, mamita vine tare din spate…noroc ca nu ne cunoaste nimeni. Nu-i nimic, n-au intrat zilele in sac…or sa ne cunoasca ei BINE DE TOT pina plecam de-aici.
Poftiti in salon…dar stati putin ca nu va gasim fisa..dar totusi..poftiti..pe hol. Asteapta, da-i cu injuraturi in romaneste…ma uit pe tapetul de pe pereti, si vad numai portocale inaintea ochilor. Dupa juma’ de ceas, ma urca- TOT fara macara- in pat, in salonul personal, accelerat si “private”. LET THE FUN BEGIN. Mi-am adus muzica de-acasa- de la jazz pina la muzica de dans. Numai pe Guta l-am uitat..pfoaaaaaaaa…nenorocire, si altceva nimic. Sorela suna de pe drum….imi promite o bataie strasnica daca indraznesc sa nasc pina ajunge ea. “Pune dop, si asteapta..ca min caruta ca o apucata”. Stiam asta si fara sa-mi spuna. Ii promit ca fac rost de-un dop, si ca o astept. Ea- naiva cum e, ma crede. Incep sa se invirte tot felul de “medical professionals” prin incaperea mea personala si accelerata, cu tapet mumos si pat ingust. Incep sa imi puna aceleasi intrebari din nou si din nou…aceleasi 75 de intrebari …semnati aici, semnati aici. N-am semnat atitea acte nici cand mi-am cumparat casa. Incep sa simt contractiile. Alo, baietii…putem lasa actele si sa luam medicamentele ? Va rog eu frumos. Stai sa o sunam pe tanti doftora, sa vedem daca ai voie medicamente. Am nevoie de TRANCHILIZANTE, nu medicamente. Mi s-a promis un epidural…unde e???????Dupa 2 ore, se pare ca s-a “aprobat” tranchilizantul, adica epiduralul in spinare. Apare si sorela, strampirata toata, mai alba la fatza decat e ea de obicei-alba ca o coala de hartie- bineinteles cu bratzele pline de cadouri, obosita, speriata dar fericita ca am asteptat-o si pe ea, si n-am inceput distractia de unii singuri. Isi face aparitia si tanti doftora, imi spune ca nu sint dilatata decat 2 cm (pai pina ajung la 10 cm imi piere pofta de nastere, oameni buni!!!!), imi spune sa ma relaxez, deoarece nici APA nu s-a rupt asa cum trebuie. Mai sa fie…pai dati drumul la Portile de Fier, nene…ca ne apuca noaptea aici!!! Eu tot cu gandul ca in 2-3 ore se termina tot balciul. Am ajuns la spital la 3. E deja 8 seara, si eu tot rastignita in patul asta sint. Bombonelul isi pregateste extrem de tacticos aparatele foto, DVD camul-ce mai..el si Fellini. Doctora se uita atenta la el. El zambeste dragalas;nu-si da seama ca i-a pus gand rau doctora. Il intreaba asa, intr-o doara, ce are de gand sa faca in timpul nasterii. “Pai…sa fac poze, sa filmez”. Raspuns calm si sacadat…” N U C R E D “. Ii da de stire Bombonelului ca o sa fie moasa… Marina(sorela) e deja pregatita. Bombonelu incepe sa dea din umeri, e speriat tot, i-a pierit zambetul de pe buze. Ii explic ca eu o sa duc greul, el o sa fie de umplutura…mai mult sau mai putin. Se mai linisteste oleaca, si parca incepe sa respire din nou.
Tanti doftora spune ca o sa dureze mai mult decat cred, si sa ma astept la cateva ore bune de asteptare. Fericire! Si eu care credeam ca pina la stirile de la 11 sa fim gata cu treaba. In timp ce eu ma gandesc la stiri, inca o MICA problema este descoperita. Nu prea au bafta cu monitoarele de pe burtica, si nu pot auzi bebeul. Zis si facut. Incep sa gaseasca tot felul de fire care sa le bage unde n-ar trebui. Am mai multe fire in mine decat un VCR sau DVD player. Le spun asta si “profesionistilor” si rad toti, se amuza pe cocoasa mea. Las’ ca scap eu de-aici. Dati voi de belea. Deja e seara, ce mai…e noapte. Au trecut 7 ore de cand am sosit, si eu tot la 2 cm am ramas. Doftora pleaca acasa (nu ma iei si pe mine cu ‘mneata?) , dar nu inainte de a da “comanda” sa mi se administreze medicamente, sa ma ajute cu dilatarea. Sa dea Domnu’…ca daca o tinem tot asa, mai ies de-aici la primavara.
Bombonelului i se promite piciorul drept, Marinei piciorul stang. Parca-s o gaina…un copan lui Nea Ghita, un copanel lui Tusa Veta…si uite-asa. Pesemne ca de tartita o sa aiba grija tanti doftora. Incep sa numar persoanele care se preumbla prin “iatacul” meu, si in afara de familion, sint vreo 12-13 care tot patruleaza prin zona. Tre sa fiu tare “emportanta”, din moment ce am un pluton intreg pe cap.
Mamita fumeaza ca un turc, jos in fatza spitalului, si pune minute pe mobilul Bombonelului. Tre sa stie lumea ca o sa fie bunica.
De-a lungul noptii durerile se intetesc….epiduralul nu face decat sa-mi paralizeze picioarele, sint amortita toata. Incep sa disper. Dupa aproape 14 ore in spital n-am ajuns decat la 5 cm. Puturoasa eu, dar mai puturoasa e Dra Piscot. Marina adoarme pe jos, Bombonelu pe un scaun. Eu nu pot nici sa adorm, nici sa plang. Dureri insa am din belsug. Ma chinui toata noaptea, Marina sta de veghe, doarme si ea pe capitole….cine mi-a spus mie ca o sa fie nemaipomenita ideea asta? Las’ ca dau eu de Guta…
A rasarit soarele. Si cozonacul tot in cuptor e.
Pe la 10 dimineata soseste doftora. E “fresh”, zambareata, si imi spune ca e vremea sa trecem la treaba. Pina acum ce crezi ca am facut, cucoana? Canasta SIGUR n-am jucat.
Inca o data mobilizeaza tot plutonul, incep sa ma despoaie, sa traga de fire- alooo…mai usurel ca imi faceti permanent!!!! – si se decide ca e timpul sa “imping”. (Ce v-as impinge eu pe toti pe geam… ptiiii..imi lasa gura apa numai cand ma gandesc). Bombonelu apuca de-un copan, Marina de celalalt, eu apuc de cine pot. Numaram toti ca la clasa I… 1,2,3,4,5,6…la 10 cica ne oprim…facem PAUZA 30 de secunde, si o luam de la capat. Inhale…exhale…ca in romaneste nu mai stiu cum se spune. Respira si …de EXPIRAT nu mai am mult si cred ca expir cat de curand. Asistentele incep sa-si dea ocheade…si asa incetisor, incep sa simt durerile si mai mult. (Am aflat mai tarziu- MULT mai tarziu- ca au inchis epiduralul…ca sa imi simt picioarele, sa pot impinge). Bombonelu peste noapte a devenit antrenor olimpic. “Come on baby…you can do it!!!! I can see her head!!!” Ete la el! Romaneste a uitat! Ii spun si eu…daca poti sa-i vezi capul lui fiica-ta…apai atunci scoate-o tu de-acolo…ca eu am obosit. Trag eu un pui de somn, si terminati voi treaba fara mine:D. Hai lasa taifasul mandro, si impinge acolo… GRRRRRRRRRR…Imping, imping…ce dreq sa fac? Impingem toti…ca o echipa de sportivi bine antrenati. . Nu stiu cum au facut, dar de la a impinge 10 secunde si a ma odihni 30 de secunde, am ajuns sa imping 30 de secunde si sa ma odihnesc 10. Ce democratie e asta, nene? Care sta prost cu matematica pe aici?? AI? Nu sta nimeni de vorba cu mine, doar urla toti la mine sa IMPING. Dupa vreo 3 ore de distractie de-asta in grup, observa sorela ca sint putin cam…MOVA … baga si vraciul de seama, si se hotarasc sa-mi dea pace juma de ora sa ma refac, nu cumva sa fac vreo comotie cerebrala, ca apoi se ingroasa gluma. Juma’ de ceas devine 14 minute- ca le numaram. Nu-s care-i baiul, dar toti se grabesc de parca au ceva de facut, numai eu tre sa stau precum closca pe oua. Tanti doftora imi spune ca e cazul sa trecem la FAPTE. Auzi la ea…acum s-a gasit sa se apuce de glume. Imi propune sa-mi puna o oglinda imensa..sa imi pot vedea copila. Nu sinteti normali?? Dar ma gandesc putin, si cad de accord.
Doctora incepe sa se ingrijoreze. Ma anunta foarte „oficial” ca e ultima sansa. Folosim „the vacuum”- Aspiratorul. Trei incercari cu aspiratorul, daca nu intram in operatie. Cezariana. Ma uit la ceas. E 2 fara un sfert Joi dupa amiaza, si realizez ca toata distractia asta a inceput Miercuri dimineatza inainte de rasaritul soarelui. Sa tot faci copii. Bombonelu e obosit, dar imi zambeste. Bun antrenor mai am:). Mina e epuizata, si mai „mov” decat eram eu acum 10 minute. Dar ma tine de-un picior de parca a lipit-o cineva de mine cu „Crazy Glue”. Forfoteala mare, aspirator, manusi, toata echipa lui Papuc se pregateste de operatie. Eu realizez ca am ajuns si covor persan, sa ma „aspire” lumea. Hmmm…..
„READY”? Cucoana, sint gata de 9 luni. Lasa gargara, si treci la treaba. Ma uit in oglinda „bine plasata”, si vad un caput mic, plin de par negru ca pana corbului- exact precum pletele mele:).
Prima incercare esueaza. Dra Piscot se incapatineaza, si nu vrea sa iasa din cuptor. Sa fiu in locul ei, nici eu n-as vrea. Acolo sta la caldurica, papa rosii, branza si portocale. Aici ce o asteapta? O lume plina de oameni rai si nefericiti.
„OK…this is it”.. Ea trage, eu imping si in acelasi timp simt o durere strasnica. M-a si taiat. Realizez ca am reusit. Mission accomplished. Doua palme, si aud un glas de tatar in atac. Dra Piscot. Mi-o pune pe piept, o sarut pe frunte, si tace. Dar incep eu sa plang. Bombonelu plange. Mina plange si ea in tacere. Doctora si ea. Realizez cu uimire ca singura care nu plange e Galusca.Se uita la noi cu ochi mari albastri, uimiti si putin plictisiti.Mi-o ia de pe piept sa o curete, sa o masoare, iar eu ii fac un control rapid. Zece degete la manute. Zece la picioruse. Doua urechi mici, un nasuc cirn, obraznic, si o gurita de papusa. E PERFECTA!!! N-o sa trebuiasca sa o tinem ascunsa in casa …hahahaha..Ar fi vrut ei!
Bombonelu- cu mobilul legat de gat-o ia la fuga pe usa- tre sa dea sfoara-n tara ca i-a nascut „sosia”. Mina o aduce pe mama in salon, sa-i faca cunostinta cu noua nepoata. Harmalaie si strigate. Toata lumea e in miscare. Eu si Galusca ne privim de la distanta.
In sfarsit….radiez.
olguta12's Blog 